Ne-am gandit sa deschidem seria despre marii romani cu un articol dedicat marelui poet roman Mihai Eminescu, un simbol al literaturii si al poporului nostru. Un romantic incurabil, poet, prozator si jurnalist, Mihai Eminescu este recunoscut de catre criticii literali ca fiind cea mai importanta voce poetica din literatura romana.

Nascut la 15 ianuarie 1850, sub numerele adevarat de Eminovici Mihai, în Botoșani, marele roman, isi petrece copilaria in zona Ipotesti, Botosani, urmeaza scoala primara la Cernauti, unde se remarca printre primii elevi buni la invatatura. Cu toate acestea la varsta de 13 ani, renunta la studii.

Debutul in literatura il are cu poezia „La mormantul lui Aron Pumnul”, scrisa in memoria profesorului sau drag in anul 1866. Schimbarea numelui din Eminoviciu in Eminescu se produce in acelasi an, la recomandarea lui Iosif Vulcan, in contextul publicarii a catorva poezii in revista acestuia intitulata „Familia”. In anii ce au urmat, Eminescu strabate tara in vederea cunoasterii poporului, a limbii,  traditiilor, a obiceiurilor si a realitatilor sale, acestea reprezentand totodata si sursele inspirationale pentru viitoarele sale scrieri. Pleaca din Cernauti si se lasa purtat de drum ajungand in Blaj, Sibiu, Giurgiu si Bucuresti unde il intalneste pe Ion Luca Caragiale, care, impresionat fiind de poeziile sale publicate pana la acea vreme in revista Familia, il angajeaza la Teatrul National ca si copist.

Urmarit de dorinta reluarii studiilor, Mihai Eminescu se inscrie la cursurile Facultatii de Filosofie din Viena ca simplu auditor, lipsindu-i bacalaureatul, urmand in paralel si alte cursuri. Astfel in perioada 1869-1872 isi dezvolta cunostintele si gandirea sa filosofica, frecventeaza cu mult interes biblioteca Universitatii. Tot in aceasta perioada se imprieteneste cu Ioan Slavici, formeaza impreuna cu alti colegi cercul literar „Orientul” care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei, il cunoaste pe Alexandru Ioan Cuza, incepe colaborarea la Convorbiri Literare, provocand o impresie puternica in cadrul societatii Junimea. Tot in aceasta perioada o intalneste si se indragosteste de Veronica Micle, iar cumulul de trairi si emotii traite de marele poet roman, de la dragoste profunda pana la tristete, se regasesc ca motive in poeziile dedicate acestei iubiri. Profund marcat de dragostea pentru Veronica, acesta paraseste Viena si se reintoarce in tara unde petrece cateva luni, urmand apoi sa plece la Berlin pentru definitivarea studiilor si  obtinerea diplomei de doctorant in filosofie. Se reintoarce in tara dupa numai un an, ca urmare a unor probleme in familie, si ocupa mai multe posturi: este numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, dupa care primeste postul de corector si redactor pentru ziarul „Curierul de Iasi”, a fost de asemenea profesor si revizor scolar. In toata aceasta perioada marele poet roman continua sa scrie pentru Convorbiri literare, se imprieteneste cu Ion Creanga, pe care de altfel il ajuta sa intre in Junimea. Simtindu-se singur si suferind, asa cum i se confesa lui Slavici, acesta paraseste Iasiul pentru Bucuresti unde se dedica gazetariei, fiind redactor pentru ziarul „Timpul”. Desfasoara o activitate publicistica exceptionala ceea ii ocupa tot timpul, insa cu grave urmari asupra sanatatii sale. Acum scrie marile sale opere: „Luceafarul”, seria „Scrisorilor” etc.

Agravandu-se starile sale de depresie, Eminescu este internat la Bucuresti, dupa care este transferat la o clinica in Viena, unde este vizitat frecvent de catre Titul Maiorescu. Afland de moartea tatalui sau, acesta solicita doctorilor sa i se permita sa se reintoarca in tara, astfel revine la Iasi unde ocupa postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Dupa numai 1 an merge la sora sa la Botosani, apoi ajunge din nou la Bucuresti, insa starea sa de sanatate se agraveaza, fiind internat atat la Botosani cat si la Bucuresti pentru scurte perioade de timp, culminand intr-un final cu decesul sau la 15 iunie 1889 in casa doctorului sau. Exista de asemenea si o ipoteza a asasinarii conform careia boala sa mintala a fost provacata din cauza unor injectii cu mercur, tratament aplicat de doctorul sau chiar la sugestia prietenului Titu Maiorescu.

Ion Luca Caragiale l-a caracterizat pe marele poet roman Mihai Eminescu imediat dupa moartea sa, ca fiind un om al extremelor, osciland intre o personalitate introvertita si extrovertita:

„Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *